Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anacoluthe)
1. greşeală de gramatică constând în întreruperea construcţiei sintactice, în frază, cauzată de neconcordanţa dintre planul logic şi cel gramatical al enunţului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asynchronisme)
2. efect cinematografic bazat pe neconcordanţa dintre coloana vizuală şi cea sonoră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. inadequation)
1. caracterul a ceea ce este inadecvat; lipsă de adecvare; neconcordanţă, nepotrivire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incongruence, it. incongruenza, lat. incongruentia)
1. faptul de a fi incongruent; neconcordanţă, dezacord.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paramimie)
1. pervertire a expresiei mimice, constând în neconcordanţa până la opoziţie între aceasta şi conţinutul trăirilor bolnavului.