Dictionar

aflicțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)

1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
 

dezagrement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. désagrément)

1. senzație neplăcută cauzată de un eveniment nefericit; neplăcere, neajuns, supărare.
2. (var.) (rar) dezagrament, (înv.) dezagremânt.
 

dolent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dolent, lat. dolens)

1. care se simte nefericit și manifestă un aer plângător sau o voce plângătoare; plângăreț; tânguitor, trist, jalnic.
 

dramoletă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Dramolett)

1. dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă.
2. (adesea depreciativ) situație nefericită.
 

fatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fatal, lat. fatalis)

1. care aduce nenorocire, moarte; funest.
2. nefericit, nenorocit.
3. care nu poate fi înlăturat.
 

fatalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatalité, lat. fatalitas)

1. (în concepții religioase) forță supranaturală, voință divină care hotărăște dinainte mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum.
2. ceea ce este de neînlăturat, inevitabil.
3. concurs nefericit de împrejurări.