Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. inflexible)
1. inflexibil.
2. (despre cuvinte) lipsit de flexiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)
1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)
1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii sau cuvinte cu aceeaşi funcţie sintactică.
2. (log.) conectiv („şi”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propoziţiile componente sunt adevărate şi falsă, când cel puţin una dintre componente este falsă.
3. figură de stil care enunţă o observaţie din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii.
4. poziţie a doi aştri care, la un moment dat, au aceeaşi longitudine cerească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inflexible, lat. inflexibilis)
1. care nu se poate îndoi; neflexibil.
2. (fig.) neînduplecat, ferm, intransigent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interjection, lat. interiectio)
1. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufleteşti, imită sunete, zgomote etc.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (după fr. jointif)
1. I. (lingv.) care leagă fără a lăsa interval; lipit.
2. II. (lingv.) parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică; conjuncţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préposition, lat. praepositio)
1. parte de vorbire neflexibilă care indică un raport sintactic între doi termeni.