negație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. negation, lat. negatio)

1. negare.
2. judecată, propoziție care neagă ceva.
3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).
4. cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții.
5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.
6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.
7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.

negativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. négatif, lat. negativus, germ. negativ)

1. adj. care neagă, tăgăduiește ceva.
2. care reprezintă o negație.
3. (log.; despre judecăți) care enunță lipsa apartenenței însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
4. ostil progresului; distructiv.
5. (despre numere) mai mic decât zero.
6. s. n. imagine obținută pe un material fotosensibil, prin redarea inversată a tonurilor și a laturilor subiectului fotografiat.
7. (poligr.) literă albă pe fond închis.

negativa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (negativ)

1. a încărca, a polariza cu electricitate negativă.

negativism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. négativisme)

1. atitudine de negare, de refuz.
2. simptom psihic constând în a se împotrivi la orice solicitare din exterior.

negativist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. négativiste)

1. adj. referitor la negativism, propriu negativismului.
2. s. m. f. cel care manifestă negativism.

negativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. négativité)

1. însușirea de a fi negativ.
2. (fil.) principiu, funcție a negației care se exercită ca tendință imanentă a contradicției spre autodepășire și autodezvoltare.
3. însușire a unui corp încărcat cu electricitate negativă.

A-, AN-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an- „fără, lipsit de”)

1. privativ, negativ.
2. fără, lipsit de.

aeroionizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroionisateur)

1. aparat pentru concentrarea aeroionilor negativi.

amfion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphion)

1. ion organic cu două sarcini electrice contrare, pozitivă și negativă.

ampicilină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. ampicillin)

1. (farm.) antibiotic cu spectru larg din clasa beta-lactaminelor, care acționează asupra bacteriilor gram-pozitive și asupra anumitor bacterii gram-negative; penicilină semisintetică.

anion

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. anion)

1. (chimie) ion care poartă o sarcină electrică negativă; ion negativ.

anionic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anionisch)

1. (chimie) referitor la anioni, atomi sau molecule cu sarcină electrică negativă.