nomad, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)

1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.

nomadic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv. (înv.)  
Etimologie: (ngr. νομαδιχός, germ. nomadisch)

1. I. care are caracteristicile de nomad sau nomadism; care se referă la nomazi, la nomadism.
2. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; nomad.
3. care se desfășoară în peregrinări; nomad.
4. care nu are caracter stabil; instabil, nomad.
5. II. în felul nomazilor.
6. dintr-un loc în altul.
7. în peregrinări.

nomadism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nomadisme)

1. viață nomadă a unui grup, a unei populații etc.
2. sindrom patologic la unii psihopați, care se manifestă prin instabilitate a domiciliului.

nomadiza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. nomadiser)

1. a trăi ca un nomad, a duce o viață nomadă; (înv.) a nomadisi.
2. (prin analogie) a se deplasa precum nomazii.

nomadizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. nomadisant)

1. care nomadizează.
2. care se caracterizează prin modul de viață nomad.
3. care duce viață de nomad.

nomadizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. nomadisation)

1. trecere de la o viață sedentară la una nomadă; (înv.) nomadisire.

nomad, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)

1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.

nomadism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nomadisme)

1. viață nomadă a unui grup, a unei populații etc.
2. sindrom patologic la unii psihopați, care se manifestă prin instabilitate a domiciliului.

nomadiza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. nomadiser)

1. a trăi ca un nomad, a duce o viață nomadă; (înv.) a nomadisi.
2. (prin analogie) a se deplasa precum nomazii.

sarmat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. sarmato, lat. sarmata)

1. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în antichitate între Marea Neagră și Marea Baltică.
2. (s. f.) limbă iraniană vorbită de sarmați.

scenopegie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scénopégie)

1. sărbătoare a vechilor evrei închinată amintirii vieții nomade din deșert.

scit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. scythe, lat. scytha)

1. (locuitor) care aparținea unei populații indo-europene nomade, în stepele din nordul Mării Negre și ale Mării Caspice; scitic.
2. (s. f.) limbă iraniană veche vorbită de sciți; scitică.