OK
X
denumi
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (după fr. dénommer)
1.
a
da
nume
unei
ființe
sau
unui
lucru;
a
numi
o
persoană
într-un
act;
a
indica
printr-un
nume;
a
numi.
NUMI-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (lat. nummus „ban, monedă”)
1.
„monedă”.
numiform
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. nummiforme)
1.
de
forma
rotundă
a
unei
monede.
numinos
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. numinoso)
1.
componentele
iraţionale
ale
categoriei
religioase
„sfânt”,
din
care
a
fost
eliminat
conţinutul
moral.
numinozitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. numinosità)
1.
caracterul
de
putere,
de
supranatural,
de
miracol,
propriu
lui
Dumnezeu
sau
a
ceea
ce
este
sacru.
numismat, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. numismate)
1.
specialist
în
numismatică,
ramură
a
istoriei
care
se
ocupă
cu
studiul
monedelor
și
al
medaliilor
vechi.
2.
persoană
care
colecționează
(și
studiază)
monede
și
medalii
vechi.
abajur
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abat-jour)
1.
dispozitiv
pentru
a
rabata
lumina
unei
lămpi.
2.
acoperitoare
de
metal,
de
hârtie
etc.
care
se
pune
la
o
lampă
pentru
a
reflecta
lumina
într-o
anumită
direcție.
abandona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. abandonner)
1.
(tr.)
a
rupe
legătura
cu
ceva
sau
cu
cineva.
2.
a
renunța
la
a
urma
o
acțiune,
o
căutare
etc.
3.
a
părăsi,
a
renunţa
definitiv
la
ceva.
4.
a
părăsi
pe
cineva
(familia,
copiii)
lăsându-l
fără
sprijin.
5.
a
nu
mai
vrea
ceva
sau
pe
cineva.
6.
a
neglija,
a
lăsa
în
voia...
7.
a
înceta
de
a
utiliza.
8.
(refl.)
(figurat)
a
se
lăsa
pradă
unui
sentiment,
unei
emoții,
a
se
adânci
în
anumite
preocupări.
9.
a
se
încrede,
a
se
preda.
10.
a
se
neglija.
11.
a-și
pierde
curajul.
12.
(intr.)
a
se
retrage
dintr-o
competiţie.
abatere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (abate)
1.
acțiunea
de
a
(se)
abate
și
rezultatul
ei.
2.
îndepărtare,
deviație
de
la
direcția
inițială
sau
normală.
3.
(fig.)
îndepărtare
de
la
o
normă,
de
la
o
linie
de
conduită,
de
gândire
etc.
4.
(jur.)
încălcare
a
unei
dispoziții
cu
caracter
administrativ
sau
disciplinar.
5.
(tehn.)
diferența
dintre
valoarea
efectivă
sau
valoarea-limită
admisă
a
unei
mărimi
și
valoarea
ei
nominală.
6.
(tehn.)
diferența
dintre
dimensiunea
reală
și
cea
proiectată
a
unei
piese.
7.
(mar.)
operația
de
întoarcere
intenționată
a
prorei
unei
nave
într-o
anumită
direcție.
8.
(econ.)
~
fiscală
=
parte
procentuală
din
venit,
care
este
scutită
de
impozit.
9.
(econ.)
~
monetară
=
factor
de
natură
inflaționistă
care
se
caracterizează
prin
creșterea
mai
rapidă
a
masei
monetare
în
raport
cu
masa
bunurilor
și
serviciilor,
manifestată
prin
majorări
ale
prețurilor
și
scăderea
puterii
de
cumpărare
a
unei
monezi.
10.
(compus)
~-standard
=
indicator
de
măsurare
a
dispersiei
valorilor
unei
variabile
aleatorii.
11.
(gram.)
excepție.
12.
(înv.;
loc.
subst.)
~
de
la
vorbă
=
digresiune.
13.
(loc.
subst.)
~
de
la
regulă
=
excepție.
14.
culcare
pe
pământ;
doborâre.
15.
(fig.)
deprimare.
abil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)
1.
care
are
multă
pricepere
manuală;
îndemânatic.
2.
care
execută
(ceva)
cu
pricepere
și
competență;
dibaci,
priceput.
3.
(fig.)
care
dă
dovadă
de
viclenie
și
ingeniozitate;
care
este
descurcăreț,
șmecher.
4.
(jur.)
care
îndeplinește
condițiile
cerute
de
lege
pentru
a
exercita
un
anumit
drept.
5.
(antonime)
inabil,
neîndemânatic,
nepriceput,
stângaci.
abilita
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)
1.
a
conferi
dreptul
de
a
practica
o
anumită
profesiune,
în
urma
unui
examen
sau
concurs.
2.
a
conferi
un
anumit
titlu,
grad
etc.;
a
face
apt;
a
împuternici.
ablativ
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1.
caz
al
declinării,
specific
anumitor
limbi,
care
exprimă
punctul
de
plecare,
instrumentul,
asocierea,
cauza
etc.
2.
~
absolut
=
construcţie
sintactică
în
latină
sau
greacă
cu
rol
de
propoziţie
circumstanţială,
dintr-un
substantiv
(sau
pronume)
şi
un
participiu
în
ablativ.