Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. obbediente, lat. oboediens)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. obédience, lat. oboedientia)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. disobedient)
1. care refuză să se supună regulilor; neascultător, nesupus.
2. (antonime) obedient, supus, ascultător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. docile, lat. docilis)
1. (şi adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (in- + obedient)
1. care comite un act de inobediență; care nu se supune; nesupus.
2. (antonime) obedient, supus.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (in- + obedienţă)
1. lipsă de obedienţă; refuzul de a se supune unei legi, unui regulament; nesupunere.
2. (antonime) obediență, supunere.