Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. objection, lat. obiectio)
1. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenţii, teze sau prin care îşi manifestă dezacordul faţă de acestea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contestation, lat. contestatio)
1. plnâgere, obiecţie scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătoreşti.
2. memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. impedimentum, it. impedimento)
2. (jur.) ~ legal = obiecţie la săvârşirea unui act juridic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incident)
1. adj. (despre cuvinte, propoziții) intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze.
2. (despre fascicule de radiații) care atinge o suprafață într-un anumit punct.
3. s. n. eveniment neașteptat, neplăcut, care survine în timpul unei activități.
5. (jur.) obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. objecter, lat. obiectare)
1. a aduce o obiecţie; a spune ceva contrar; a contesta.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. observation, lat. observatio)
1. procedeu al cunoașterii științifice în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau proces; examinare.
3. obiecție, critică; mustrare, reproș.
5. foaie de ~ = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul și evoluția bolii unui bolnav.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. opponency)
1. actul de opunere, de obiecție; opoziţie.