Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. obligatorius, fr. obligatoire)
1. care are puterea de a obliga; obligaţional.
2. care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
3. EN obligate parasitism
6. HU valódi parazitizmus, kötelező parazitizmus, kötelező élősködés
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kombi/wagen/)
1. autoturism cu o capacitate sporită de transportat bagaje, cu 3 sau 5 uşi (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décision, lat. decisio)
2. act cu caracter obligatoriu, normativ al unui organ de conducere care stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul ei de realizare.
3. sentinţă dată de o instanţă judecătorească superioară asupra unui recurs.
4. fermitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élémentaire, lat. elementarius)
1. de bază, esențial, fundamental.
2. care cuprinde principiile de bază ale unei discipline, științe etc.
3. învățământ ~ = prima treaptă a învățământului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază.
5. (mat.) funcție ~ă = funcție rațională, trigonometrică, exponențială, logaritmică etc., precum și funcțiile obținute din acestea, printr-un număr finit de operații algebrice de compunere sau de inversare.
6. care ține de natură și de fenomenele ei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. facultatif)
1. lăsat la alegerea, la voia cuiva; neobligatoriu, benevol.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. forcément, it. forzatamente)
1. printr-o consecință ineluctabilă; necesar, obligatoriu.
2. sub presiunea circumstanțelor externe.
3. prin forță, cu forța; forțat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. giratoire)
1. (despre o mişcare etc.) de rotaţie, circular.
2. sens ~ = sens obligatoriu pentru autovehicule în jurul unui rond la o intersecţie, într-o piaţă etc.