Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + definiție)
1. caracterizare a propriei persoane; autocaracterizare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. définir, lat. definire)
1. tr. a da o definiţie; a explica sensurile unui cuvânt, ale unei noţiuni.
2. a determina, a preciza, a delimita; a caracteriza pe cineva.
3. refl. a se autocaracteriza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déshonneur)
1. pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, ruşine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imprécation, lat. imprecatio)
2. figură de stil care conţine un blestem.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invective, lat. invectivae)
1. vorbă de ocară; injurie, insultă.
2. expresie violentă în unele scrieri literare, cu funcţie stilistică sau în scop polemic ori satiric.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (huli + -tură)
1. blasfemiere a ceva considerat sfânt; hulire.
2. calomniere; (prin ext.) defăimare.
3. facere de râs, de rușine, de ocară; batjocorire.
4. înjosire a cuiva în ochii altora; hulire.
5. vorbe de ocară; vorbe de rău despre cineva; hulire.