onoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. honor, fr. honneur)

1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate.
2. de ~ = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva.
3. renume, faimă, bună reputație.
4. a face ~ cuiva = a onora.
5. considerație, respect, stimă.
6. gardă de ~ = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități; în ~a cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva).
7. cinste, favoare.
8. castitate, pudoare (la femei).

dezonoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déshonneur)

1. pierdere a onoarei; necinste; (p. ext.) ocară, rușine.

academician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. académicien)

1. membru (de onoare sau titular) al unei academii; academist.

alboradă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. alborada)

1. cântare în onoarea și sub fereastra cuiva în zori; albadă, aubadă.

apolinar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apollinaire, lat. ludi apollinares)

1. (antic.) referitor la zeul Apollo; apolinic.
2. (antic.) jocuri ~e = jocuri celebrate la Roma în onoarea lui Apollo.

bushido

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bushido)

1. cod de onoare căruia trebuiau să i se conformeze samuraii.

calomnie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calomnie)

1. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.