operare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (opera)

1. acțiunea de a opera.
2. (inform.) sistem de ~ = colecție de programe care permit unui calculator facilități de programare.

cooperare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (coopera)

1. faptul de a coopera.
2. conlucrare a unor persoane, unități economice sau țări în producerea sau desfacerea anumitor produse, în cercetarea științifică și tehnică etc.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.

biotehnician

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (bio- + tehnician, cf. fr. biotechnicien)

1. specialist în biotehnică.
2. persoană responsabilă de operarea și întreținerea echipamentelor sanitare utilizate în spitale și clinici.

coabitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cohabitation, lat. cohabitatio)

1. faptul de a coabita; coabitare, conviețuire
2. situația mai multor persoane care locuiesc într-o locuință comună.
3. viață comună a unui cuplu căsătorit sau trăind împreună (ca în căsătorie).
4. (politică) cooperare între partidele politice opuse pentru a asigura guvernarea.
5. (var. înv.) coabitațiune, cohabitație, cohabitațiune.

colaborare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (colabora)

1. acțiunea de a colabora; cooperare.
2. formă de relații care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.

colaboraționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. collaborationnisme)

1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.