Dictionar

oportunist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. opportuniste, rus. opportunist)

1. (adept) al oportunismului.
2. (cel) care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale.
 

austromarxist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. Austromarxist)

1. I. referitor la austromarxism, curent oportunist apărut în mișcarea muncitorească din Austria la sfârșitul secolului XIX.
2. II. adept al austromarxismului.
 

centrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centrisme, rus. ţentrizm)

1. curent politic oportunist şi conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziţie de mijloc, situată între oportuniştii făţişi şi aripa revoluţionară marxistă.
2. tip de coaliţie politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forţele situate la centru.
 

codism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după rus. hvostizm)

1. tactică oportunistă care preconizează situarea partidului „în coada” maselor, negând rolul de avangardă şi de organizator al partidului marxist-leninist.
 

codist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (după rus. hvostist)

1. adept al codismului, curent ideologic ce neagă rolul partidului comunist în instaurarea dictaturii proletariatului; oportunist.
 

conformism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. conformisme)

1. disponibilitatea de a se conforma.
2. atitudine oportunistă, acceptarea necritică, mecanică şi supunerea formală, docilă faţă de orice obiceiuri, idei, hotărâri.
3. (antonime) anticonformism, nonconformism, progresism.
 

ultraimperialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. ultraimperializm)

1. teorie oportunistă formulată de Kaustsky, cu privire la posibilitatea dezvoltării paşnice, fără crize, a capitalismului în stadiul său imperialist.