Dictionar

opune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. opponere, după fr. opposer)

1. tr. a pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
2. a pune faţă în faţă, a compara.
3. refl. a se împotrivi.
 

propune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. proponere, după fr. proposer)

1. tr. a supune discuţiei, aprobării, hotărârii.
2. a recomanda (pe cineva) pentru o funcţie, o misiune.
3. a oferi, a da o sugestie etc.
4. tr., refl. a (se) hotărî (să facă ceva), a(-şi) fixa un ţel.
 

abiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abiotique)

1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
 

adrenolitic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. adrénolytique)

1. (substanță) care se opune sau reduce efectul adrenalinei.
 

aerofrână

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. aérofrein)

1. (tehnologie) dispozitiv de frânare care utilizează rezistența pe care aerul o opune înaintării; frână aerodinamică.
 

afronta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affronter)

1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida.
2. a apropia prin operaţie buzele unei plăgi.
 

amenda (2)

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. amender)

1. a modifica în vederea îmbunătățirii.
2. a corecta un proiect de lege sau o propunere legislativă, în timpul dezbaterilor parlamentare, în vederea îmbunătățirii acestuia; a îmbunătăţi prin amendamente (o lege).
3. a ameliora natura solului prin introducerea unor substanţe.
4. (jur.) a modifica, a îmbunătăţi condiţia unei persoane prin reeducare.
 

antiacid, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antiacide)

1. (medicament) capabil să neutralizeze aciditatea gastrică.
2. (produs) care se opune acidității.
3. I. (despre materiale) rezistent la acțiunea acizilor.