Dictionar

orbita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. orbiter)

1. a gravita, a se învârti pe o anumită orbită.
 

orbită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orbite, lat. orbita)

1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc.
2. drum real parcurs de un corp ceresc.
3. fiecare dintre cavitățile osoase ale craniului în care se află ochiul.
4. (fig.) sferă de activitate; zonă de influență exercitată de o persoană etc.
 

exorbita

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (după it. esorbitare)

1. a ieși din orbită; a părea să iasă din orbită.
2. (fig.) a ieși din limitele stabilite; a întrece măsura; a trece peste ceea ce se cuvine.
 

orbital, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orbital)

1. adj. referitor la orbita unui corp ceresc.
2. (despre un mobil, un vehicul) care parcurge o orbită.
3. s. m. ~ atomic = zonă din jurul unui nucleu atomic.
 

orbitar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orbitaire)

1. care apaține orbitei ochiului.
2. indice ~ = raportul dintre diametrele maxime ale orbitei.
 

sorbită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sorbite, germ. Sorbit)

1. constituent structural al oțelurilor călite și revenite.
2. polialcool care se găsește în unele fructe, folosit la prepararea sorbozei.
 

afeliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphélie)

1. punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc.
 

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
 

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
 

ainu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aïnou)

1. limba vorbită de vechile populații din arhipelagul nipon.
 

akkadian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. akkadien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Akkad.
2. (s. f.) limbă semitică veche vorbită în Asiria.
 

albanez, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. albanis, it. albanese)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Albania.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Albania.