Dictionar

Rezultate secundare (Ordonată):

Abscisă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.

2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.


Adjunct, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcţie imediat subordonată unui conducător de instituţie etc.


Adversativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziţie.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă.


Arhifonem

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archiphonème)

1. unitate fonologică supraordonată fonemului, despre care în lingvistica structurală se afirmă reuneşte în sine două sau mai multe foneme.


Atributiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attributif)

1. cu funcţie de atribut.

2. propoziţie = (şi s. f.) = propoziţie subordonată care îndeplineşte funcţia de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziţie relativă.


Cartezian, -a

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. cartésien)

1. I. care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism.

2. care îl are ca autor sau origine pe Descartes, care este formulat de el.

3. coordonate ~ene = sistem de numere care definesc poziţia unui punct în raport cu două axe perpendiculare (abscisa şi ordonata).

4. nomogramă = nomogramă raportată la un sistem de coordonate plane.

5. II. adept al cartezianismului.

6. cel care a adoptat doctrina lui Descartes.