Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. organiser)
1. tr. a orândui, a aşeza, a coordona activitatea unui stat, a unei instituţii, grup social etc., astfel încât să funcţioneze organic.
2. a pregăti temeinic o acţiune etc.
3. refl. a proceda metodic şi ordonat în acţiunile sale.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. désorganiser)
1. a distruge, a strica ordinea, funcţionarea normală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. organisable)
1. care poate fi organizat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (organiza)
1. acţiunea de a organiza; (p. ext.) rânduială, disciplină, ordine.
3. ~ social(-economică) = formaţiune socială; ~ de stat = organizare politică şi teritorială a unui stat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizaţiia)
1. asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, pe baza unui regulament, a unui statut etc., în vederea depunerii unei activități organizate.
2. ~ internațională (sau interstatală) = asociație cu caracter permanent, creată de state pe baza unui statut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. organisationnel)
1. referitor la organizare, de organizare.
2. referitor la organizarea politică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. organisationniste)
1. teorie ~ă = teorie antiştiinţifică care susţine că oamenii s-ar diferenţia în clase sociale după rolul ce-l au în organizarea producţiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)
1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.
3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârşeşte acţiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. activist, rus. aktivist)
2. I. care se referă la activism.
3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizaţii de masă.
4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).
5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)
1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ad-hoc + -craţie)
1. (în sociologia şi viitorologia politică contemporană) instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică şi socială) ca urmare a impactului societăţii capitaliste dezvoltate cu revoluţia ştiinţifico-tehnică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affilier, lat. affiliare)
1. refl. a se alătura unei organizaţii, instituţii etc. de acelaşi fel, subordonându-i-se.
2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.