orientare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (orienta)

1. acțiunea de a (se) orienta; orientație. (p. ext.) tendință, înclinare, convingere, concepție.

autoorientare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + orientare)

1. capacitate a individului de a se orienta pe plan social, politic, cultural etc. potrivit disponibilităților și intereselor sale.

dezorientare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezorienta)

1. acțiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacității individului de a-și reprezenta situația în timp și spațiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalți.

adamism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creștinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv.

aerotaxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérotaxie)

1. mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartizarea oxigenului.

-AGOGIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (grec. agoge „conducere, transportare”)

1. „conducere, îndrumare, orientare, educare”.

agrarianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrarianisme)

1. orientare în gândirea economică care acordă prioritate dezvoltării agriculturii.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

amorfism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amorphisme)

1. stare a organismelor care, prin degenerescență, și-au pierdut forma specifică.
2. lipsă de orientare a complexelor macromoleculare.