oscila

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. osciller, lat. oscillare)

1. a se mișca alternativ în direcții opuse; a se balansa.
2. (fig.) a manifesta nehotărâre; a ezita, a șovăi; (p. ext.) a flutura.
3. (despre un sistem fizic) a evolua astfel încât una sau mai multe din mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive sau negative.

oscilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. oscillum, fr. oscille)

1. (la romani) mască a lui Saturn sau a lui Bacus, suspendată în casă pentru a îndepărta relele.

oscilant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oscillant)

1. care oscilează.
2. (fig.) fluctuant; ezitant.

oscilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oscillation, lat. oscillatio)

1. mișcare periodică alternativă a unui corp față de o poziție de echilibru.
2. variație periodică, în timp, a mărimilor caracteristice unui sistem fizic.
3. (fig.) șovăială, ezitare; fluctuație.

oscilator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oscillateur)

1. sistem fizic care efectuează oscilații.
2. aparat, dispozitiv care, alimentat de la o sursă de energie (electrică), produce unde electromagnetice.

oscilatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oscillatoire)

1. care este de natura oscilației; cu oscilații.
2. (var.) oscilator.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.

anizoscilometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anisoscillométrie)

1. inegalitate de amplitudine a oscilațiilor arteriale.

aperiodic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apériodique)

1. care nu este periodic, care nu are loc la intervale regulate; lipsit de periodicitate; aciclic.
2. (despre un sistem fizic) care atinge fără oscilații o poziție de echilibru.
3. (electronică) circuit ~ = circuit care nu are propria sa perioadă de oscilație.
4. (fizică) mișcare ~ă = mișcare mecanică sau fizică foarte amortizată, care nu are tendința de a oscila în jurul unui punct de echilibru.
5. (matematică) care, deși se repetă, nu are perioadă.
6. (antonim) periodic.

armonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.

audiofrecvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audiofréquence)

1. frecvență a oscilațiilor sonore percepute de auz.

autodină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodyne)

1. montaj de radiorecepție care folosește tub electronic ca detector și oscilator.