Rezultate principale (Oscilație):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. oscillation, lat. oscillatio)
1. mişcare periodică alternativă a unui corp faţă de o poziţie de echilibru.
2. variaţie periodică, în timp, a mărimilor caracteristice unui sistem fizic.
3. (fig.) şovăială, ezitare; fluctuaţie.
Rezultate secundare (Oscilație):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autooscillation)
1. oscilaţie electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie ~ă = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autooscillation)
1. oscilaţie electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. balancement)
1. mişcare de oscilaţie; balansare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balancier)
1. dispozitiv, piesă a unui mecanism, a cărei oscilaţie reglează mişcarea unei maşini, a unui instrument; balansor.
2. prăjină folosită de dansatorii pe sârmă pentru a-şi menţine echilibrul.
3. (pl.) organe de echilibru pentru zbor, la insectele diptere, pe metatorace; haltere (2).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (balansa + -or)
1. dispozitiv, piesă a unui mecanism, a cărei oscilație reglează mișcarea unei mașini, a unui instrument; balansier.