Dictionar

Rezultate principale (Oscilație):

Oscilaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. oscillation, lat. oscillatio)

1. mişcare periodică alternativă a unui corp faţă de o poziţie de echilibru.

2. variaţie periodică, în timp, a mărimilor caracteristice unui sistem fizic.

3. (fig.) şovăială, ezitare; fluctuaţie.


Rezultate secundare (Oscilație):

Autooscilaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autooscillation)

1. oscilaţie electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Armonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.

2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.


Autooscilaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autooscillation)

1. oscilaţie electrică, nedorită, care se produce în aparatele electronice din cauza unui cuplaj parazit între circuite.


Balans

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. balancement)

1. mişcare de oscilaţie; balansare.


Balansier

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. balancier)

1. dispozitiv, piesă a unui mecanism, a cărei oscilaţie reglează mişcarea unei maşini, a unui instrument; balansor.

2. prăjină folosită de dansatorii pe sârmă pentru a-şi menţine echilibrul.

3. (pl.) organe de echilibru pentru zbor, la insectele diptere, pe metatorace; haltere (2).


Balansor

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (balansa + -or)

1. dispozitiv, piesă a unui mecanism, a cărei oscilație reglează mișcarea unei mașini, a unui instrument; balansier.