Dictionar

păcătoșenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (păcătos + -enie)

1. faptul de a fi păcătos; caracter păcătos.
2. lucru sau ființă păcătoasă; stare de decădere.
3. faptă de om păcătos; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie.
4. (rar) boală gravă (care duce la degradarea fizică).
 

păcătoșie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (păcătos + -ie)

1. însușire de a fi păcătos; păcătoșenie.
2. faptă de om păcătos; păcătoșenie, (înv.) păcătuință.
 

absolutoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.
3. act de absolvire a unei şcoli.
 

absoluţiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absolution, lat. absolutio)

1. absolvire.
2. iertare a păcatelor (de către papă).
 

adamit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
 

crimă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crime)

1. violare a legii penale, care se pedepseşte cu detenţie riguroasă, muncă silnică, temniţă grea, moarte etc.; omor.
2. ~ de război = acţiune săvârşită de membrii unor forţe armate în timp de război nesocotind normele dreptului internaţional care reglementează legile războiului; ~ contra umanităţii = atrocităţi recunoscute pe plan internaţional ca violând legile elementare ale umanităţii.
3. nelegiuire, fărădelege.
4. păcat.
 

diaboliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. diaboliser)

1. a acuza; a considera păcătos pe cineva.
2. a prezenta ca diabolic, ca opera diavolului.
3. a atribui un rol, comportament sau intenții diabolice sau pernicioase.
 

diametral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diamétral)

1. adj. referitor la diametru.
2. adv. de la un capăt la altul; de-a curmezişul.
3. (fig.) cu totul, absolut.
4. ~ opus = total opus; de neîmpăcat.