Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ne- + părtinire)
1. lipsă de părtinire; caracter imparțial, nepărtinitor; imparțialitate, obiectivitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équité, lat. aequitas)
1. egalitate, dreptate, nepărtinire.
2. cinste.
3. comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor şi a obligaţiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impartialité)
1. calitatea de a fi imparţial; nepărtinire, obiectivitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. objectivité)
1. caracterul a ceea ce este obiectiv (I,1 ).
2. nepărtinire, imparţialitate.
3. (fil.) categorie a teoriei cunoaşterii, valoarea şi adecvarea cunoştinţelor la obiectul lor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. parti pris)
2. a vorbi cu ~ = a face aprecieri subiective, a vorbi cu părtinire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. partialité, lat. partialitas)
1. faptul de a fi parţial (2); părtinire.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. récuser, lat. recusare)
1. tr. a respinge un judecător, un martor etc., nerecunoscându-i competenţa, bănuindu-l de părtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoaşte ceva.
2. refl. a refuza de a judeca o pricină, a se declara incompetent; a se sustrage.