pacifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. pacifier, lat., it. pacificare)

1. a restabili pacea, ordinea.

pacificator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. pacificateur, it. pacificatore)

1. (cel) care pacifică, care contribuie la restabilirea păcii.
2. (antonime) perturbator, provocator.

cataractă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataracte, lat. cataracta)

1. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parțială sau completă; albeață.

pacificator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. pacificateur, it. pacificatore)

1. (cel) care pacifică, care contribuie la restabilirea păcii.
2. (antonime) perturbator, provocator.

provocator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. provocateur, lat. provocator)

1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
6. (var.) provocător.
7. (antonime) conciliator, pacificator.

făcător, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (face + -ător)

1. (persoană) care face, care creează, realizează, săvârșește, lucrează, execută ceva.
2. s.m.f. ~-de-bine = binefăcător.
3. s.m.f. ~-de-rele = răufăcător.
4. s.m. (înv., pop.) ~-de-minuni = taumaturg.
5. s.m. (înv.) ~-de-pace = pacificator.
6. adj. (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) ~ (sau ~oare) de minuni = a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun.