Dictionar

Rezultate secundare (Pală):

Impala

Parte de vorbire: s.
Origine: (amer. impala)

1. antilopă din Africa, cu coarnele în formă de liră.


Pală 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. palla)

1. veşmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane.

2. (text.) semifabricat, bandă continuă, din fibre (de lână, sintetice) pieptănate şi înfăşurate pe bobine.


Pală 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pale)

1. fiecare dintre braţele unei elice de avion ori de vapor sau ale unui rotor de maşină ori de turbină.


Paladin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paladin, it. paladino)

1. nobil care slujeşte la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri.

2. (fig.) om curajos, îndrăzneţ, cavaler (II, 1).


Paladiu 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. palladium)

1. (ant.) statuie de lemn îmbrăcată în veşminte sau cu o armură a zeiţei Pallas Atena, ocrotitoare a cetăţilor.

2. (fig.) ocrotire, apărare; garanţie.


Paladiu 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. palladium)

1. metal alb-argintiu, ductil şi dur, din familia platinei.


Abaţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abbatial, lat. abbatialis)

1. care aparține unei abații, de abație.

2. care constituie un element al unei abaţii.

3. biserică = biserica principală a unei abații.

4. oraș ~ = oraș construit în jurul unei abații celebre.


Ablutomanie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)

1. (med.) tendinţă obsesivă de a se spăla.


Abluţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.

2. purificare religioasă.

3. (fam.) îmbăiere prin duş.

4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.


Aciditate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidité, lat. aciditas)

1. calitatea de a fi acid.

2. ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a solului = însuşirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.


Acladiu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. acladium)

1. axă principală neramificată a unei inflorescenţe, cu antodiul terminal.


Acolit, -ă

Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.

2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.

3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.

4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.