Dictionar

paradox

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. paradoxe, gr. paradoxos)

1. enunț contradictoriu și în același timp demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat; (p. ext.) ciudățenie.
2. fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și fals.
3. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma lui.
 

paradoxa

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (din paradox, cf. fr. paradoxer)

1. a recurge la paradox; a crea un paradox.
 

paradoxal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paradoxal)

1. care conține sau constituie un paradox; de neînțeles; lipsit de sens.
 

paradoxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxie)

1. practicarea activității sexuale fie prea devreme, fie prea târziu; manifestare anormală în timpul activității genitale; paradoxism (2).
 

paradoxism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxisme)

1. figură retorică prin care se unesc două idei aparent contradictorii.
2. paradoxie.
 

paradoxologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxologie)

1. tratat despre paradoxuri.
 

alotriosmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allotriosmie)

1. (med.) senzație olfactivă paradoxală manifestată prin percepția unui alt miros decât cel al substanței supuse mirosului; tulburare a olfacției constând în senzații paradoxale; daltonism olfactiv.
 

conceptism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conceptisme)

1. școală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiție, prin abuz de metafore noi și paradoxale și prin cultivarea efectelor surprinzătoare.
 

paradoxal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paradoxal)

1. care conține sau constituie un paradox; de neînțeles; lipsit de sens.
 

paradoxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxie)

1. practicarea activității sexuale fie prea devreme, fie prea târziu; manifestare anormală în timpul activității genitale; paradoxism (2).
 

paradoxism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxisme)

1. figură retorică prin care se unesc două idei aparent contradictorii.
2. paradoxie.
 

paradoxologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paradoxologie)

1. tratat despre paradoxuri.