OK
X
parcurge
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. parcourir)
1.
a
străbate
(un
drum,
o
distanță).
2.
a
citi,
a
examina
rapid
cu
privirea;
a
răsfoi.
autonomie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autonomie, lat. autonomia)
1.
(fil.)
faptul
de
a
se
supune
legilor,
normelor
proprii,
de
a
dispune
liber
de
propria
voință.
2.
drept
de
a
se
guverna
sau
administra
prin
organe
proprii,
în
anumite
domenii,
în
cadrul
unui
stat
condus
de
o
putere
centrală.
3.
autoconducere.
4.
distanță
maximă
pe
care
o
poate
parcurge
o
navă
sau
timpul
maxim
de
zbor
al
unui
avion
(elicopter)
fără
refacerea
plinurilor
de
combustibil.
5.
calitate
a
unui
cuvânt
de
a
avea
un
sens
lexical
deplin.
baleia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. balayer)
1.
a
parcurge
cu
un
fascicul
electronic
suprafața
ecranului
luminescent
al
unui
tub
catodic.
2.
(fig.)
a
mătura.
carieră (2)
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. carrière)
1.
profesie
pe
care
o
îmbrățișează
cineva
și
care,
de
multe
ori,
se
poate
parcurge
gradual;
ocupație.
2.
poziție
în
ierarhia
socială
și
profesională,
în
societate;
situație
bună.
3.
(fig.)
cursul
vieții,
timpul
în
care
cineva
exercită
o
slujbă
sau
o
sarcină.
4.
(fig.)
drum,
cale
(a
unei
idei,
literaturi
etc.)
5.
mare
manej
de
echitație
în
teren
descoperit;
terenul
pe
care
poți
alerga
un
cal
fără
să-și
piardă
răsuflarea.
curent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. courant)
1.
adj.
(despre
vorbire)
curgător,
fluent.
2.
(despre
an,
lună)
în
curs;
prezent.
3.
(fig.)
care
circulă;
obișnuit,
uzual.
4.
apă
~ă
=
apă
care
curge
de
la
robinet.
5.
(mat.)
punct
~
=
punct
mobil
care
parcurge
o
curbă.
6.
s.
m.
deplasare
a
unei
mase
de
apă
sau
de
aer
într-o
anumită
direcție.
7.
mișcare
orientată
a
particulelor
încărcate
cu
sarcini
electrice.
8.
parâmă
ce
trece
printr-un
sistem
de
scripeți
cu
care
se
ridică
bărcile.
9.
s.
n.
ansamblu
de
idei,
de
teorii
politice,
științifice,
artistice
etc.,
rezultantă
generală
a
tendințelor
unei
anumite
epoci.
10.
a
se
pune
(sau
a
se
ține)
la
~
=
a
se
informa.
cursă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. course, /2/ engl. course)
1.
drum,
distanță
de
străbătut.
2.
traseu
parcurs
de
un
curier
(I),
de
un
vehicul
pe
același
itinerar,
după
un
orar
stabilit.
3.
vehicul
care
parcurge
un
astfel
de
traseu.
4.
unghi
format
de
direcția
în
care
se
mișcă
o
navă
comercială
cu
direcția
nordului.
5.
(fam.)
alergătură,
umblet.
6.
(pl.)
alergări
de
cai.
7.
(fig.)
întrecere,
competiție.
8.
întrecere
sportivă
în
care
mai
mulți
concurenți
parcurg
repede
o
anumită
distanță.
9.
(alp.)
orice
ascensiune
în
munți.
10.
mișcare,
deplasare
rapidă
a
unui
obiect
în
spațiu.
11.
lungime
a
drumului
parcurs
de
un
piston
în
cilindru
între
cele
două
puncte
moarte.
descrie
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. décrire)
1.
a
înfățișa,
a
prezenta
(ceva)
în
cuvinte.
2.
a
trasa
o
linie
curbă.
3.
a
parcurge
o
traiectorie.