Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. pédagogue, lat. paedagogus, gr. paidagogia)
1. cel care instruieşte, educă pe copii, pe tineri; educator, (prin ext.) profesor.
2. specialist în pedagogie, știința și arta educației.
3. (antic.) sclav instruit care însoţea şi învăţa pe copiii stăpânului la şcoală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pédagogique)
2. care corespunde cerinţelor pedagogiei; educativ.
Parte de vorbire: adv. (rar)
Origine: (pedagogic + -ește)
1. din punct de vedere pedagogic, educativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pédagogie, lat. paedagogia)
1. ştiinţa şi arta educaţiei.
2. ~ socială = ramură a pedagogiei care studiază determinismul social al fenomenelor educaţionale, concepute ca procese de formare a omului în, prin şi pentru societate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pédagogisme)
1. atribuirea unui rol absolut pedagogiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (pedagogie + -iza)
1. a aplica (într-o activitate) principiile, metodele şi tehnicile pedagogiei.
2. a extinde preocuparea pentru formarea în mod pedagogic a omului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. application, lat. applicatio)
1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp; şcoală de ~ = instituţie şcolară ataşată pe lângă o instituţie de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor şi trupelor prin rezolvarea unor situaţii de luptă ipotetice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (declarativ + -ism)
2. (pedagogie) punct de vedere conform căruia cunoștințele trebuie reprezentate mai degrabă într-o manieră declarativă, și nu procedurală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. defektologiia)
1. disciplină medico-pedagogică având ca profil educarea persoanelor cu deficienţe, senzoriale, intelectuale etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. didactique, gr. didaktikos)
1. adj. de, pentru învăţământ, referitor la învăţământ.
3. literatură ~ă = gen de literatură care îşi propune să instruiască, să informeze, să educe moral.
5. s. f. disciplină pedagogică care studiază principiile şi metodele de învăţământ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. essentialisme)
1. orientare metafizică, dogmatică care postulează existența unor calități absolute ale realului.
2. orientare în pedagogia americană care vede educația ca transmitere a moștenirii culturale, ce conține valorile spirituale fundamentale ale umanității.
3. doctrină medicală mai veche care atribuia bolile unor așa-numite „esențe”, proprii fiecăreia dintre ele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (etno- + pedagogie)
1. orientare în pedagogie care are în vedere educaţia întregului popor.