Dictionar

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

carceră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. carcer, it. carcere)

1. încăpere mică și întunecoasă în închisori, cazărmi și școli, în trecut, pentru detenție temporară, sub un regim aspru, a celor pedepsiți.
 

culpă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culpa, fr. coulpe)

1. greșeală constând în neîndeplinirea unei obligații, în săvârșirea unei fapte pedepsite de lege; vină, vinovăție.
 

impunisabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impunissable)

1. care nu poate fi pedepsit; care nu este pasibil de pedeapsă.
2. (antonime) punisabil, punibil.
 

lezmaiestate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. lésemajesté)

1. crimă de ~ = ofensă adusă persoanei sau autorității unui suveran, pedepsită de lege ca o crimă.
 

punisabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. punissable)

1. care merită să fie pedepsit; care poate fi pedepsit; punibil.
2. (antonime) impunisabil, pardonabil, scuzabil.