Dictionar

peduncul

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. pedunculus, fr. pédoncule)

1. codiță a unei flori sau a unui fruct; piciorul sporangelui la mușchi.
2. (anat.) pedicul.
3. cordon de fibre nervoase.
4. ~ul meandrului = porțiune îngustă de teren care leagă lobul meandrului de restul șesului.
 

pedunculat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pédonculé)

1. (despre flori și fructe) care are peduncul, cu peduncul; (rar) pediculat.
 

pedunculotomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pédonculotomie)

1. secționare chirurgicală a pedunculului cerebral.
 

androfor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. androphore)

1. peduncul din alungirea ultimului internod al pedunculului floral, pe care sunt prinse staminele.
 

apter, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aptère, gr. apteros)

1. (despre insecte) lipsit de aripi.
2. (despre tulpină, pețiol, peduncul) fără expansiuni foliolare sau membranoase în formă de aripi.
3. (despre temple antice) fără colonade laterale.
 

bractee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bractée)

1. (bot.) frunză sau frunzișoară, deseori colorată, care însoțește o floare sau o inflorescență.
2. (bot.) frunzuliță verde sau divers colorată, aflată la baza pedunculului floral.
 

branchipus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. branchipus)

1. crustaceu inferior din ordinul branhiopodelor, cu corpul gol, transparent, cu picioarele lățite și ochii pedunculați, care trăiește prin bălți.
 

cistoide

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. cystoïdes)

1. clasă de echinoderme fosile cu țesutul globulos, fixat printr-un peduncul.
 

crinoide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crinoïdes)

1. pl. clasă de echinoderme primitive cu corpul în formă de caliciu cu brațe, așezat pe un peduncul și fixat pe fundul mării; crini-de-mare.