Dictionar

Rezultate principale (Pendul):

Pendul

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pendule, lat. pendulus)

1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.

2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri.

3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.

4. ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un balansier; pendulă.

5. (var.) pendulă, (înv.) pandul, (înv.) pendel.


Rezultate secundare (Pendul):

Pendula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. pendolare)

1. a avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziţia de echilibru.

2. (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii.

3. (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât.


Pendulă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pendule)

1. ceasornic mare de perete cu mişcare reglată de un pendul.


Pendular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pendulaire)

1. care are o mişcare ca un pendul; oscilant.


Balistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. balistique)

1. adj. referitor la balistică.

2. curbă = traiectoria unui proiectil; pendul ~ = pendul pentru determinarea vitezei proiectilelor.

3. (despre seminţe, fructe) diseminat prin expulzare.

4. s. f. ştiinţă care studiază mişcarea corpurilor grele în câmpuri gravitaţionale.


Fula

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fouler)

1. (despre roţi) a se roti neregulat, având o mişcare pendulară.


Metronom

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. métronome)

1. instrument prevăzut cu o tijă de pendul, cu perioadă reglabilă, care marchează tempoul în muzică.


Orologerie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. horologerie)

1. tehnica fabricării şi reparării ceasurilor, a pendulelor, ceasornicărie.


Pendul

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pendule, lat. pendulus)

1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.

2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri.

3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.

4. ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un balansier; pendulă.

5. (var.) pendulă, (înv.) pandul, (înv.) pendel.


Pendular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pendulaire)

1. care are o mişcare ca un pendul; oscilant.