peregrin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pérégrin, lat. peregrinus)

1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit, „inamic public”.
2. pelerin.
3. călător.

peregrina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. pérégriner, lat. peregrinari)

1. a merge în pelerinaj.
2. (p. ext.) a cutreiera ținuturi îndepărtate; a călători; a rătăci, a hoinări.

peregrinaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. pellegrinagio)

1. peregrinare.

peregrinar

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (peregrin + -ar)

1. persoană care călătorește mult, rătăcind din loc în loc; peregrin.

peregrinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pérégrination, lat. peregrinatio)

1. peregrinare.

peregrinoman

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (fr. pérégrinomane)

1. persoană căreia îi place exagerat de mult să călătorească.
2. persoană cu o manie, o pasiune pentru călătorii.

peregrinomanie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. pérégrinomanie)

1. plăcere exagerată de a călători.
2. mania de a călători.

nomad, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr., it. nomade; lat., gr. nomas)

1. I. caracteristic nomazilor.
2. care nu are o așezare stabilă, permanentă; rătăcitor.
3. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; (înv.) nomadic.
4. care se desfășoară în peregrinări; (înv.) nomadic.
5. care nu are caracter stabil; (înv.) nomadic.
6. (entom.) albină ~ă = albină cuc cu aspect de viespe aparținând genului Nomada.
7. (despre animale) care schimbă climatul în funcție de sezon.
8. II. membru al unui grup uman care trăiește mișcându-se în funcție de anotimpuri.
9. membru al unui popor care nu are o așezare statornică.
10. persoană care nu are o locuință fixă și se deplasează mult.
11. (fig.) cel care își schimbă adesea țara, reședința.

pelerin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pèlerin)

1. cel care merge în pelerinaj; peregrin.

peregrinaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. pellegrinagio)

1. peregrinare.

peregrinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pérégrination, lat. peregrinatio)

1. peregrinare.

trubadur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. troubadour)

1. nume dat poeților-cântăreți medievali din sudul Franței, ale căror versuri, recitate cu un acompaniament muzical specific, aveau un caracter erotic sau pastoral.
2. (p. ext.) poet-cântăreț peregrin.

nomadic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv. (înv.)  
Etimologie: (ngr. νομαδιχός, germ. nomadisch)

1. I. care are caracteristicile de nomad sau nomadism; care se referă la nomazi, la nomadism.
2. care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul; nomad.
3. care se desfășoară în peregrinări; nomad.
4. care nu are caracter stabil; instabil, nomad.
5. II. în felul nomazilor.
6. dintr-un loc în altul.
7. în peregrinări.