Rezultate principale (Permis):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. permis)
1. autorizaţie oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.
Rezultate secundare (Permis):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. permite)
1. care este îngăduit, autorizat, încuviințat.
3. (antonime) interzis, nepermis.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. permissible)
1. care este permis; admisibil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. permissibility)
1. faptul de a fi permisibil.
Parte de vorbire: s.
Origine:
1. v. permisiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permissionnaire)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permission, lat. permissio)
1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviinţare.
2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar.
3. figură de stil prin care vorbitorul mărturiseşte că se află la discreţia preopinentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)
1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.
Parte de vorbire: I. s.n., II. adj. invar.
Origine: (fr., germ. auto)
1. I. vehicul cu motor; automobil.
2. II. (despre transporturi, tracţiune) făcut cu un autovehicul; de automobil.
3. salon ~ = eveniment anual în cadrul căruia producătorii își prezintă ultimele modele.
4. școală ~ = școală pentru învățarea conducerii automobilului și a normelor de circulaţie, precum și pregătirea candidaților pentru obținerea permisului de conducere; școală de șoferi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorisation)
1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedeşte o împuternicire.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. braconner)
1. a vâna, a pescui ilegal (fără permis, în perioade prohibite).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ceinture)
1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte.
2. ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei.
3. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul).
4. (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte.
5. cingătoare.
6. ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident.
7. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale.
8. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc.
9. ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș.
10. ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia.
11. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave.
12. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele.
13. cadru de formă circulară.
14. ~i de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conciliabule, lat. conciliabulum)
1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis).
2. reuniune a prelaţilor schismatici.