pesimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. pessimiste)

1. I. predispus la pesimism.
2. care vede doar partea rea a lucrurilor, care constată că totul merge sau va merge prost.
3. care acceptă sau care apără doctrina conform căreia, în lume, răul prevalează asupra binelui, suferința asupra plăcerii.
4. II. adept al pesimismului.
5. filosof care profesează pesimismul.
6. cel care vede răul peste tot și în orice situație.
7. (antonim) optimist.

decepționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (decepţie + -/on/ism)

1. fenomen prezent în arta și literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă față de realitatea socială, afirmarea unei dezamăgiri permanente și a unui sentiment de neîncredere în progres.

optimist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. optimiste)

1. I. legat de optimism; care se referă la optimism.
2. care admite sau apără optimismul.
3. care dă dovadă de optimism, care tinde să creadă că totul merge bine.
4. II. teoretician, susținător al optimismului.
5. persoană care manifestă optimism.
6. (antonime) pesimist, sceptic.

schopenhauerian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (Schopenhauer + -ian)

1. I. referitor la schopenhauerism, la filosofia (pesimistă a) lui Schopenhauer.
2. care provine din sau care se raportează la gândirea lui Arthur Schopenhauer.
3. II. adept al schopenhauerismului.

părernic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (părere + -nic)

1. (despre oameni) (persoană) care nu crede în reușita unui lucru, care se îndoiește de ceva; pesimist, sceptic.