Dictionar

Planşetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. planchette)

1. placă dreptunghiulară din lemn pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări topografice etc.

2. scândură lată pe care se întind foile de aluat.


Clachetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claquette)

1. instrument format din două planşete, pentru a da semnalul în unele exerciţii sportive etc.

2. dispozitiv care asigură sincronismul în filmările cinematografice.


Lamento, -uri

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. lamento)

1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor.

2. (etnologie) practica folclorică a „bocitului”, ritual larg răspândit în toate colțurile lumii, constând în a exprima durerea pentru moartea unei persoane în forme stabilite tradițional (plânsete, strigăte et cetera).

3. (la pl.) expresie insistentă a durerii; lamentaţie; plânsete.


Megagraf

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Megahertz, fr. mégagraphe)

1. planşetă de desen cu suport, cu orice înclinaţie.


Reporta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. reporter)

1. a face un report.

2. a trece pe hartă, planşetă etc. un punct prin coordonate.


Stativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Stativ, fr. statif)

1. dispozitiv pentru susținerea unor piese sau aparate de laborator.

2. parte a unui microscop care susține dispozitivul optic.

3. trepied montabil, cu planșetă, pe care se fixează aparatul fotografic sau cinematografic, aparatele de iluminat, instrumentele geodezice etc.


şif

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Schiff)

1. (poligr.) planşetă (de zinc) pe care se aşază zaţul; galion (4).