Dictionar

plăcere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (plăcea)

1. stare afectivă plăcută, de durată, care rezultă din satisfacerea unei nevoi, a unei dorințe sau a realizării unei activități pline de satisfacții.
2. (antonime) neplăcere, repulsie.
 

neplăcere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + plăcere)

1. stare sufletească produsă de ceva neplăcut, supărător; silă, dezgust.
2. necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva.
3. (antonim) plăcere.
 

abstențiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinență.
2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.
 

abstinent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinența.
2. (cel) care se abține înfrângându-și o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.
 

admira

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. admirer, lat. admirare)

1. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere.
 

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.
 

amator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. amateur, lat. amator)

1. (cel) care manifestă o plăcere deosebită pentru ceva; (cel) dispus să cumpere ceva.
2. (cel) care are preocupări pentru artă, un sport etc., fără a exercita ca profesionist; diletant.
 

anhedonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. anhedonia)

1. incapacitate de a resimți plăcerea în situații normale.