OK
X
planetă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. planète, lat. planeta)
1.
corp
ceresc
fără
lumină
proprie,
satelit
al
Soarelui,
cu
o
orbită
eliptică.
miniplanetă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (mini1- + planetă)
1.
planetă
de
mici
proporții.
planetar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. planétaire)
1.
referitor
la
planete,
al
planetelor.
2.
sistem
~
=
totalitatea
planetelor
care
se
învârtesc
în
jurul
Soarelui;
model
~
=
model
al
structurii
atomului
inspirat
de
cel
al
sistemului
planetar.
3.
(tehn.)
mecanism
~
=
mecanism
în
care
una
sau
mai
multe
roți
dințate
se
învârtesc
concomitent
în
jurul
axelor
proprii
și
în
jurul
axei
unei
alte
roți
dințate;
ax
~
=
axul
care
mișcă
roata
motoare
a
unui
automobil,
primind
mișcarea
de
la
diferențial.
planetariu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. planétarium)
1.
construcție
specială
în
formă
de
cupolă,
care
reprezintă
în
interiorul
ei
sistemul
planetar.
planetarizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (cf. fr. planétarisation)
1.
dezvoltarea
unui
fenomen
(economic,
politic,
social,
cultural)
la
scară
mondială.
protoplanetă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. protoplanète, engl. protoplanet)
1.
planetă
în
formare.
astrogeologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. astrogéologie)
1.
disciplină,
cunoscută
alternativ
ca
geologie
planetară
sau
exogeologie,
care
se
ocupă
de
geologia
corpurilor
cerești,
cum
ar
fi
planetele
și
lunile
lor,
asteroizii,
cometele
și
meteoriții;
geologie
a
aștrilor.
cosmic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cosmique, lat. cosmicus)
1.
referitor
la
cosmos,
din
cosmos;
universal.
2.
raze
~e
=
radiații
ionizate
cu
o
mare
putere
penetrantă,
care
străbat
atmosfera
în
direcție
aproape
verticală;
spațiu
~
=
spațiu
interplanetar;
radiație
~ă
=
radiație
corpusculară
și
electromagnetică
din
spațiul
cosmic.
3.
(fig.)
de
proporții
fantastice.
diferențial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. différentiel)
1.
adj.
care
diferențiază.
2.
care
comportă,
lucrează
cu
diferențe.
3.
(mat.)
referitor
la
diferențe
care
tind
către
zero.
4.
ecuație
~ă
(și
s.
f.)
=
ecuație
care
conține
o
variabilă,
funcția
recunoscută
și
derivate
ale
acesteia;
calcul
~
=
capitol
al
analizei
matematice
care
are
ca
obiect
studiul
derivatelor
și
al
diferențialelor;
geometrie
~ă
=
ramură
a
geometriei
care
studiază
figurile
geometrice
folosind
calculul
diferențial.
5.
s.
f.
(mat.)
produsul
dintre
derivata
unei
funcții
și
creșterea
variabilei
ei
independente.
6.
s.
n.
angrenaj
constituit
din
două
roți
dințate
planetare
așezate
pe
același
ax
și
din
două
roți
satelite,
utilizat
la
autovehicule
pentru
a
transmite
la
roți
turații
diferite
la
viraje,
iar
la
mașini
de
lucru
pentru
a
varia
în
mod
deosebit
turația.
geotectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (geo- + germ. Tektur)
1.
formă
de
relief
de
dimensiuni
planetare
sau
continentale,
determinată
de
procese
endogene.
heliocentrism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. héliocentrisme)
1.
concepție
fundamentată
de
Co-pernic,
potrivit
căreia
Soarele
se
află
în
centrul
sistemului
nostru
planetar,
iar
Pământul
și
celelalte
planete
se
învârtesc
în
jurul
lui;
sistem
heliocentric.
macrometeorologie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. macrométéorologie)
1.
studiu
al
proceselor
și
fenomenelor
meteorologice
la
scară
planetară,
a
unor
regiuni
foarte
întinse.