planetar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. planétaire)

1. referitor la planete, al planetelor.
2. sistem ~ = totalitatea planetelor care se învârtesc în jurul Soarelui; model ~ = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar.
3. (tehn.) mecanism ~ = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc concomitent în jurul axelor proprii și în jurul axei unei alte roți dințate; ax ~ = axul care mișcă roata motoare a unui automobil, primind mișcarea de la diferențial.

planetariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. planétarium)

1. construcție specială în formă de cupolă, care reprezintă în interiorul ei sistemul planetar.

planetarizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. planétarisation)

1. dezvoltarea unui fenomen (economic, politic, social, cultural) la scară mondială.

astrogeologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astrogéologie)

1. disciplină, cunoscută alternativ ca geologie planetară sau exogeologie, care se ocupă de geologia corpurilor cerești, cum ar fi planetele și lunile lor, asteroizii, cometele și meteoriții; geologie a aștrilor.

cosmic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cosmique, lat. cosmicus)

1. referitor la cosmos, din cosmos; universal.
2. raze ~e = radiații ionizate cu o mare putere penetrantă, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală; spațiu ~ = spațiu interplanetar; radiație ~ă = radiație corpusculară și electromagnetică din spațiul cosmic.
3. (fig.) de proporții fantastice.

diferențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différentiel)

1. adj. care diferențiază.
2. care comportă, lucrează cu diferențe.
3. (mat.) referitor la diferențe care tind către zero.
4. ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația.

geotectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (geo- + germ. Tektur)

1. formă de relief de dimensiuni planetare sau continentale, determinată de procese endogene.

heliocentrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. héliocentrisme)

1. concepție fundamentată de Co-pernic, potrivit căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se învârtesc în jurul lui; sistem heliocentric.

macrometeorologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. macrométéorologie)

1. studiu al proceselor și fenomenelor meteorologice la scară planetară, a unor regiuni foarte întinse.