Parte de vorbire: s.
Origine: (plasa + -tor)
2. persoană care plasează pe spectatori la locurile lor în sălile de spectacole.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aboral; cf. lat. ab „de la” + os „gură”)
1. opus, îndepărtat faţă de gură.
2. care este plasat pe partea opusă gurii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. aerosani)
1. sanie metalică, cu un motor şi o elice amplasate în spate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amorce)
1. dispozitiv de aprindere a unei încărcături; capsă.
2. cantitate de pulbere aşezată între dispozitivul de aprindere şi încărcătura de azvârlire a unei lovituri de artilerie.
3. bandă neagră, opacă, de celuloid, care serveşte la încărcarea-descărcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumină.
4. (cinem.) detaliu plasat în prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime.
5. ~a drumului = primul tronson terminat al unui drum.
6. nadă, momeală (pentru peşti).
7. (cib.) serie de instrucţiuni care permit introducerea unui program.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anglo-saxon)
1. s. m. f. pl. populaţii germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparţine anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthélie)
1. (astronomie) pată luminoasă, rotundă, care se formează pe cer în partea opusă Soarelui.
2. (meteorologie) aparență luminoasă, plasată vizavi de soare, care apare din cauza acelor de gheață care plutesc în atmosferă sau care coboară încet.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. antepune)
1. acțiunea de a antepune și rezultatul ei.
2. (lingv.) faptul de a fi plasat în fața unui alt element (adjectivul calificativ înainte de substantiv etc.); antepoziţie, procliză.