Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (bun + platnic)
1. (persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp obligațiile pe care le-a contractat.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (plată + -nic)
1. (persoană) care plătește; care trebuie să plătească obligațiile (bănești) pe care le-a contractat; plătitor.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (platnic + -ie)
1. calitate a celui care plătește sau care poate plăti cu promptitudine; solvabilitate.
2. posibilitate de plată a unor sume datorate; solvabilitate.
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (rău + platnic)
1. (persoană) care își îndeplinește rău obligațiile bănești, care plătește greu și cu întârziere obligațiile pe care le-a contractat.