Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. Polizist)
1. s.m. agent, funcţionar de poliţie.
2. adj. de poliţie, poliţienesc.
3. care îşi exercită puterea cu sprijinul poliţiei.
4. roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfăţişate fapte criminale; polisier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. photo-roman)
1. intrigă romanescă sau poliţistă sub formă de fotografii însoţite de texte.
Parte de vorbire: s.m. (anglicism)
Origine: (engl. policeman)
1. ofițer de poliție în țările vorbitoare de limbă engleză; agent de poliție, polițist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. policier)
Parte de vorbire: s.
Origine: (după it. scudiere)
1. tânăr nobil, ostaş din Occident, care purta scutul şi celelalte arme ale suzeranului feudal.
2. militar, poliţist prevăzut cu scut.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. policier)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (poliție + suf. -enesc)
1. care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist.