Dictionar

pragmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)

1. adj. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică.
2. bazat pe studierea faptelor.
3. ~a sancțiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă.
4. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele.
 

pragmatică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. engl. pragmatics, germ. pragmatik)

1. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele.
2. disciplină care se ocupă cu studiul limbii în contextul de comunicare.
 

pragmatie

Parte de vorbire:  I. s.f. (înv.), II. s.f. (reg.)  
Etimologie: (ngr. πραγματεία „marfă”)

1. I. lucrare, operă.
2. II. persoană fără caracter, cu purtări rele, imorală; pramatie.
 

pragmatism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pragmatisme, engl. pragmatism)

1. curent în filozofia contemporană, care, indentificând obiectul cunoașterii cu procesul cunoașterii, consideră noțiunile, ideile, teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacității lor practice.
2. (p. ext.) atitudine, concepție etc. care are în vedere (numai) eficacitatea, utilitatea practică.
 

pragmatist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. pragmatiste)

1. (adept) al pragmatismului.
2. (prin ext.) (cel) care caută eficiență, utilitate în acțiunea sa, comportamentul său.
3. adj. referitor la pragmatism; pragmatic.
4. s.m.f. persoană pragmatică; utilitarist.
 

pragmatiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. pragmatiser)

1. a face pragmatic, a da un caracter pragmatic.
 

algezimetru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. algésimètre)

1. (med.) dispozitiv pentru măsurarea pragului de sensibilitate la durere a diferitelor părți ale corpului; algeziometru, algometru.
 

bel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bel)

1. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate.
 

cronaxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chronaxie)

1. timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecărui organ sau țesut; (spec.) durata minimă de acțiune a unui curent electric, necesar pentru ca substratul excitat să atingă pragul de răspuns.
 

fon 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phone)

1. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior.
 

instrumentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrumentalisme)

1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă.
2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
 

LIMIN-, LIMINO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. limin/o/-, cf. lat. limen, -inis)

1. „prag, limită”.