Dictionar

precedență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. précédence, lat. praecendentia, it. precedenza)

1. faptul de a preceda în timp sau în spațiu; precedent.
2. caz de ~ = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții, a unei hotărâri.
 

anterioritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antériorité)

1. însușirea de a fi anterior; prioritate de timp; precedență.
2. (anton.) posterioritate.
 

iterație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. itération)

1. acțiune repetată.
2. repetare a unui anumit procedeu de calcul prin aplicarea lui la rezultatul calculului din etapa precedentă.
 

precedent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. précédent, lat. praecedens)

1. adj. premergător, anterior.
2. s. n. fapt, caz anterior care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare; precedență.
3. fără ~ = nemaiîntâlnit, nemaipomenit, extraordinar; unic.
 

proleptic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. proleptique)

1. referitor la un fapt anterior unei date.
2. referitor la prolepsă, care formează o prolepsă.
3. (gram.) referitor la plasarea unui cuvânt în propoziția precedentă celei în care ar trebui să fie.
4. (med.) febră ~ă = febră în care fiecare acces are loc într-o manieră anticipată, înainte de momentul prevăzut.
 

tremă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tréma)

1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.
2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți.
3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză.
4. cloacă la monotreme.