precursor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. précurseur, lat. praecursor)

1. s. m. f. predecesor.
2. adj. care precedă, anunță un fapt.

avangardă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avant-garde)

1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism.

efectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.

hominide

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. hominidés)

1. (paleontologie) familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară; hominizi.
2. (la sg.) reprezentant al acestei familii.

predecesor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prédécesseur, lat. praedecessor)

1. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcție, demnitate etc.; antecesor, precursor.
2. s. m. (pl.) strămoși, înaintași.

premergător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (pre- + mergător)

1. (cel) care precedă pe cineva sau ceva; precursor.