Dictionar

Rezultate secundare (Predominant):

Predominant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prédominant)

1. care predomină, care prevalează; predominator.


Predominant; preponderent; prevalent

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT praedominans; praevalens

2. FR prédominant; prépondérant

3. EN prevalent; predominant

4. DE vorherrschend; überwiegend

5. RU доминирующий; rосподсвующий

6. HU uralkodó, túlsúlyban levő; fölényben levő, döntő; hasznot húzó, kihasználó


Predominanţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prédominance)

1. caracter predominant; calitatea a ceea ce predomină; superioritate, predominare, predominaţie.

2. (var.) (reg.) predominență.


Afectiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.

2. care provoacă o reacție organică conștientă.

3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.

4. care dovedeşte afecţiune; sensibil, sentimental.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Bazaltic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. basaltique)

1. care este format în întregime sau parțial din bazalt.

2. care se referă la sau care amintește de bazalt.

3. organe ~e = formațiuni vulcanice, sub formă de prisme poligonale (predominant hexagonale), care se formează prin fracturarea progresivă a rocii în timpul răcirii relativ lente a bazaltului.


Cantus 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. cantus)

1. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziţii muzicale.


Caracteristic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)

1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.

2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.

3. partea întreagă a unui logaritm.

4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.

5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.

6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.


Carnivor, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. carnivore, lat. carnivorus)

1. adj. (despre animale) care se hrăneşte cu carne; carnasier; creofag, zoofag.

2. plante ~e = plante care digeră prin flori insecte sau microorganisme.

3. s. n. pl. ordin de mamifere, cu carnasiere şi canini lungi şi ascuţiţi, care se hrănesc predominant cu carne.