Dictionar

prescripție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prescription, lat. prescriptio)

1. obligație, dispoziție, hotărâre, ordin formal (impus de o lege, de un regulament).
2. recomandație, indicație de tratament, dietă etc. dată de medic unui bolnav; rețetă.
3. (jur.) mijloc de dobândire sau de pierdere a unui drept prin trecerea termenului prevăzut de lege.
 

achizitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acquisitif)

1. referitor la achiziție; care permite o achiziție.
2. (vorbind de o prescripție) care permite de a deveni proprietar.
 

automedicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. automédication)

1. practica de a lua medicamente din proprie inițiativă, fără prescripție medicală.
 

prescrie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. prescrire)

1. tr. a dispune precis ceva ce urmează să se facă; a indica un tratament, medicamente pentru un bolnav.
2. refl. (jur.; despre o datorie, o pedeapsă) a se stinge prin prescripție.
 

prescriptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. prescriptive)

1. (jur.) referitor la prescripție, la aplicarea unor norme.
 

recomandație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. recommandation)

1. recomandare elogioasă cuiva sau ceva; sfat.
2. prescripție medicală.
 

rețetă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ngr. retseta, germ. Rezept, fr. recette, rus. reţept)

1. prescripție medicală.
2. indicație pentru prepararea unei mâncări sau băuturi.
3. (chim.) ansamblu de indicații pentru obținerea unui anumit produs.
4. (fig.) soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații.
5. (fig.) formulă stereotipă; șablon.
6. sumă de bani realizată din vânzarea biletelor la un spectacol.