Dictionar

Rezultate principale (Proclama):

Proclama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. proclamer, lat. proclamare)

1. tr. a anunţa ceva în mod solemn.

2. a susţine, a declara ceva deschis în public.

3. tr., refl. a (se) învesti în mod oficial cu un titlu.


Rezultate secundare (Proclama):

Autoproclama

Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + proclama)

1. refl. a se investi pe sine cu anumite titluri.


Proclamaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. proclamation, lat. proclamatio)

1. comunicare oficială prin care se aduce la cunoştinţa publică un fapt de mare importanţă.

2. apel tipărit având un caracter agitatoric.


Proclamativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (proclama + -tiv)

1. care proclamă ceva.


Proclamator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. proclamateur)

1. (cel) care face, o proclamaţie.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Cirenaic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. cyrénaïque)

1. I. referitor la şcoala filozofică întemeiată de Aristip din Cirene, care proclama ca scop al vieţii obţinerea unui maximum de plăceri.

2. II. adept al acestei școli.


Contraproclamaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + proclamaţie)

1. proclamaţie care se opune altei proclamaţii.


Declara

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déclarer, lat. declarare)

1. tr. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva).

2. a comunica ceva oficial în faţa unei autorităţi.

3. a mărturisi.

4. a proclama.

5. a pronunţa asupra cuiva o sentinţă judecătorească.

6. refl. a începe, a izbucni, a se manifesta.

7. a se pronunţa public, a lua atitudine pentru, ori împotriva cuiva, sau a ceva.


Democraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démocratie, gr. demokratia)

1. formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor.

2. ~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor; ~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid; ~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei.


Edicta

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. edictare, fr. édicter)

1. a promulga printr-un edict sau printr-o lege; a da un edict; a proclama.

2. a exprima, a pronunța ceva într-o manieră peremptorie.