Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. proclamation, lat. proclamatio)
1. comunicare oficială prin care se aduce la cunoştinţa publică un fapt de mare importanţă.
2. apel tipărit având un caracter agitatoric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (proclama + -tiv)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. proclamateur)
1. (cel) care face, dă o proclamaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + proclamaţie)
1. proclamaţie care se opune altei proclamaţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. proclamateur)
1. (cel) care face, dă o proclamaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autoproclama)
1. faptul de a se autoproclama; (rar) autoproclamat.
2. proclamare a cuiva de către sine însuși într-o funcție, într-un rang etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (autoproclama)
1. care s-a proclamat pe sine însuși.