Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. procurer)
1. magistrat, membru al parchetului (III).
2. membru al procuraturii, care exercită atribuţiile ce revin acesteia.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. accusateur)
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)
1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică.
2. administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative.
3. persoană care exercită funcţia de judecător sau de procuror.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. officialité)
1. caracterul a ceea ce este oficial.
2. (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor.
3. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș.
4. (înv. și reg.) ofițialitate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. réquisitoire, lat. requisitorium)
1. act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat.
2. expunere a procurorului într-o instanţă în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea.
3. (fig.) acuzare gravă şi violentă.
4. (var.) rechizitor, rechizitorium.