Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. provocant)
1. care provoacă, produce ceva; provocator.
2. care, cu o atitudine sau cu remarci scandaloase, împinge pe cineva să reacționeze; provocator.
3. care caută să excite dorința unui posibil partener; provocator.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. provocateur, lat. provocator)
1. I. care provoacă, atacă, întărâtă, excită; care șochează prin impertinență, prin obrăznicie; provocant, ostentativ.
2. care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva.
3. care caută prilej de ceartă; care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite.
4. agent ~ = agent angajat de poliție, sau de altă entitate, pentru a acționa sub acoperire, în scopul de a ademeni sau de a provoca o altă persoană să comită un act ilegal.
5. II. persoană care provoacă, care incită la conflict și la violență.
7. (antonime) conciliator, pacificator.