Parte de vorbire: s.n.
Origine: (punct + -uleț)
1. diminutiv al lui punct; punct mic; punctișor, (rar) punctuliță.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (punct + -uliță)
1. diminutiv al lui punct; punct mic; punctișor, punctuleț.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. s’abstenir, lat. abstinere)
1. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphélie)
1. punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amplitude, lat. amplitudo)
1. distanţa dintre poziţiile externe ale unui corp care oscilează.
3. (mat.) distanţă care separă punctele extreme ale unul arc de curbă.
4. ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est şi vest şi punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune).
5. (fig.) întindere, amploare.
6. valoare absolută, maximă a elongaţiei unei mărimi care variază periodic.
7. ~ climatică = diferenţa dintre valorile maximă şi minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluţiile sale periodice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.